Tuesday, February 7, 2012

Ikebana

Ikebana ( provenind din "ike" - a aranja si "bana" - floare) este arta japoneza a aranjamentelor florale, cunoscuta si sub numele de kadō ( "calea florilor").

Mai mult decat a pune pur si simplu o floare intr-un vas, ikebana este o arta bine conturata in care natura si umanitatea sunt aduse impreuna. Contrar ideii de aranjament floral ca si colectie de flori multicolore puse impreuna, ikebana adesea accentueaza alte parti ale plantei, precum tulpinile sau frunzele, si atrage atentia asupra formei si liniilor. Cu toate ca ikebana este o expresie a creativitatii, are anumite reguli care ii guverneaza forma. Regula principala este aceea ca toate elementele folosite in contructie trebuie sa fie organice, fie ele ramuri, frunze, iarba sau flori (in stilurile moderne vom vedea ca aceasta regula nu mai este valabila). Intentia artistului care sta la baza fiecarui aranjament este dezvaluita prin combinatii de culori, forme naturale, linii gratioase si inteles profund intrinsec dat aranjamentului de catre creatorul sau.

Un alt aspect prezent in ikebana este folosirea minimalismului. Aceasta inseamna ca un aranjament poate avea un numar minim de culori (de obicei trei) si chiar de flori presarate printre tulpini si frunze. Structura unui aranjament de flori japonez se bazeaza pe forma unui triunghi scalen (cu laturi inegale) marcat de trei puncte principale, considerate in anumite scoli ca fiind simboluri ale cerului (spiritual vorbind), pamantului si omului, iar in altele - simboluri ale soarelui, lunii, pamantului si iubirii. Vasul este un element cheie al compozitiei si exista stiluri variate ale vaselor care pot fi folosite in constructia aranjamentului, in functie de intentia artistului (ce anume a vrut sa sugereze) si stilul aranjamentului.


No comments:

Post a Comment